Introducere

Investigații inițiale pentru CAFR

Istoric și prezentare clinică 

Pentru a stabili un diagnostic precis și un plan de tratament, nu poate fi subestimată importanța obținerii unui istoric complet; aceasta include istoricul nutrițional complet, ceea ce contribuie la determinarea expunerilor anterioare și la ghidarea tratamentelor viitoare. Exemple de întrebări importante care trebuie adresate proprietarilor cu privire la afecțiunea dermatologică a pisicii lor sunt enumerate în Tabelul 1, iar informațiile obținute printr-o anamneză riguroasă pot restrânge lista diagnosticelor diferențiale și pot oferi repere pentru pașii următori. De exemplu, absența unui program de control periodic împotriva puricilor poate face ca dermatita alergică la purici să constituie diagnosticul diferențial primar, iar dacă mai multe animale din aceeași gospodărie prezintă semne clinice, este mai probabilă acțiunea unui parazit sau patogen contagios.

Baza de date dermatologice

Histopatologie

În timp ce biopsiile cutanate sunt utile pentru diagnosticarea multor boli ale pielii și ar putea ajuta la eliminarea unor diagnostice diferențiale, nu există rezultate patognomonice care să determine un diagnostic definitiv de CAFR. Efectuarea biopsiilor la animalele cu CAFR demonstrează de obicei o dermatită perivasculară caracterizată prin infiltrat celular variabil format din limfocite, eozinofile, mastocite, neutrofile și macrofage. Totuși, aceste schimbări sunt non-specifice și pot fi observate în cazuri fără nicio etiologie alergică, prin urmare biopsiile efectuate la animalele cu CAFR, dermatită, alergică la purici și dermatită cu hipersensibilitate care nu este indusă de purici sau alimente (NFNFIHD, non-flea, non-food- induced hypersensitivity dermatitis) vor prezenta toate schimbări similare. Doar biopsia cutanată nu poate așadar să facă distincția între aceste etiologii alergice. În mod similar, biopsiile intestinale efectuate la animale care prezintă semne gastrointestinale concomitente vor furniza un diagnostic histologic, dar nu și unul etiologic, și nu pot face distincția între animale cu reacții adverse la hrană și non-alimentare 10.

Analizele nivelului de IgE seric

Testarea cutanată prin injectare și testul patch

Protocolul de excludere cu dietă

Singurul instrument fiabil de diagnosticare a unei reacții adverse la  hrană este protocolul de eliminare cu dieta 10. Teoria este că îndepărtarea agentului care produce reacția din hrana animalului ar trebui să ducă la o ameliorare a semnelor clinice, cu toate că unul din aspectele cele mai dificile este determinarea antigenului care cauzează semnele clinice ale animalului. Prin teste de provocare cu constituent individual sau ingredientele cu cea mai mare probabilitate de a genera o reacție adversă la pisici au fost identificate, într-o analiză recentă a lucrărilor de specialitate, ca fiind carnea de vită, pește și pui 2, iar selectarea unei diete de excludere ar trebui, la modul ideal, să evite aceste ingrediente.

Confirmarea unei reacții adverse la  hrană este un proces în mai multe etape (Caseta 1). În primul rând, pisica trebuie să consume dieta de excludere pentru o perioadă de timp specificată și să prezinte o ameliorare a semnelor clinice. O analiză recentă a studiilor publicate a ajuns la concluzia că până la 90% din pisicile cu diagnostic posibil de CAFR vor prezenta remiterea semnelor clinice în interval de 8 săptămâni, prin urmare recomandarea actuală este ca durata testului dietei de excludere să fie cel puțin egală cu această perioadă, pentru a crește la maxim probabilitatea de a identifica corect un animal afectat  14.  Pentru a confirma că hrana a fost responsabilă pentru remiterea semnelor clinice, dieta pisicii trebuie „confruntată”/ provocată adăugând dietei de excludere o parte din hrana anterioară. Majoritatea pisicilor vor prezenta o exacerbare a semnelor clinice în interval de 2-3 zile, dar s-au raportat și cazuri în care a durat până la 14 zile 6. Unele animale pot să prezinte ameliorare cu dieta de excludere, dar să nu manifeste o recidivă atunci când aceasta este testată prin adăugarea hranei anterioare și, în aceste circumstanțe, ameliorarea inițială ar putea fi atribuită altor măsuri terapeutice, cum ar fi tratamentul împotriva puricilor sau tratamentul infecțiilor secundare, calitatea superioară a acizilor grași și proteinelor din dieta de excludere sau o schimbare sezonieră 2. ). În cazul în care starea pisicii se agravează în urma expunerii la hrana anterioară, dieta de eliminare trebuie oferită din nou în mod exclusiv. Dacă semnele clinice se ameliorează ulterior, diagnosticul de CAFR este confirmat. Pentru a identifica alergenul specific care a cauzat reacția, pot fi adăugate diferite alimente o dată sau de două ori pe săptămână, ținând apoi animalul sub observație pentru a constata exacerbarea semnelor clinice.

Cele trei opțiuni pentru testarea dietei de excludere numit și protocolul de eliminare sunt hrana gătită în casă utilizând o proteină nouă și o sursă de carbohidrați, o hrană cu proteină nouă disponibilă în comerț sau o dietă cu proteine hidrolizate disponibilă în comerț. 

Folosirea hranei gătite în casă pentru protocolul de excludere poate elimina confuzia între elemente (de exemplu, amidon de porumb, subproduse etc.1. Cu toate că un studiu retrospectiv de dimensiuni reduse a raportat că astfel de diete prezintă o mai mare sensibilitate pentru diagnosticarea CAFR la pisici 6, este necesară stabilirea riguroasă a istoricului alimentar pentru a asigura caracterul cu adevărat nou al sursei de proteine și al sursei de carbohidrați (respectiv, că acestea nu fost consumate niciodată anterior). Hrana gătită în casă necesită mai multă muncă și consultarea cu un nutriționist veterinar pentru a asigura o nutriție echilibrată și a evita evenimentele secundare asociate carențelor nutriționale. Ca rezultat, medicii și proprietarii de animale de companie ar putea să opteze pentru o dietă terapeutică disponibilă în comerț, pentru a evita astfel de complicații.

Anumite formule cu proteine noi disponibile în comerț constituie o alternativă adecvată, mai ales dacă proprietarii nu doresc sau nu au posibilitatea de a găti hrana pentru animalul lor de companie. La fel ca în cazul formulelor preparate în casă, este importantă obținerea istoricului alimentar complet pentru a evita selectarea unei surse de proteine la care pisica a fost expusă anterior. Totuși, trebuie luată în considerare și originea hranei; proprietarii vor căuta uneori formule fără prescripție medicală (în locul celor „prescrise”), care sunt adesea etichetate ca având în conținut un „număr limitat de ingrediente” sau „proteină nouă, însă pentru multe dintre acestea nu s-au efectuat testele necesare pentru a le asigura puritatea și s-a constat că includ ingrediente care nu sunt precizate pe etichetă  15. Astfel de ingrediente neidentificate pot să anuleze beneficiul adus de schimbarea sursei principale de proteine, deoarece animalele ar putea fi sensibile la acești contaminanți 15. Chiar și în cazul hranei crude s-au constatat probleme similare de etichetare eronată 16, prin urmare formulele comercializate fără prescripție medicală nu sunt acceptabile în protocolul dietei de excludere. În prezent, doar dietele corespunzătoare cu prescripție trebuie luate în considerare ca opțiune acceptabilă pentru testarea protocolului de excludere.

Un factor suplimentar care generează complicații constă în faptul că au fost raportate numeroase cazuri de reactivitate încrucișată între proteine, prin urmare poate fi dificil de găsit o proteină cu adevărat nouă. S-a demonstrat că există alergeni comuni în rândul speciilor de păsări, prin urmare dacă se oferă o formulă cu rață unui animal care a fost expus anterior la carnea de pui, acest lucru ar putea să nu însemne că se asigură o sursă de proteină nouă 17. S-a mai formulat de asemenea ipoteza existenței unor sensibilizări încrucișate între speciile de rumegătoare, ceea ce înseamnă că pentru un animal care a fost expus anterior la carnea de vită, anumite ingrediente precum carnea de miel, de vânat și de bizon nu au un caracter cu adevărat nou 18.

Din aceste motive, mulți medici veterinari vor utiliza diete veterinare cu proteine hidrolizate, al căror mod de procesare produce segmente de peptide, preconizate a fi suficient de mici pentru a preveni răspunsul mastocitelor, care altfel ar determina o reacție alergică. La oameni, alergenii alimentari au în mod tipic o greutate moleculară de aproximativ 10-70 kDa 1 însă dimensiunea peptidelor necesare pentru a reduce la minim posibilitatea unei reacții alergice la animale nu a fost încă determinată. Există posibilitatea ca un animal să reacționeze la o proteină-părinte dacă elementul hidrolizat nu este suficient de mic, și este recunoscut faptul că dimensiunea peptidelor variază de la o formulă de hrană la alta. În acest sens, în cadrul unui studiu încrucișat care a inclus zece câini cunoscuți cu alergii la proteina din pui au fost comparate două formule hidrolizate cu proteine-părinte și metode de hidrolizare diferite (pene de pasăre hidrolizate extensiv și ficat de pui hidrolizat). S-a cerut proprietarilor să evalueze nivelul pruritului, și 4 din cei 10 câini au prezentat o intensificare a pruritului atunci când au primit o hrană pe bază de ficat de pui hidrolizat, în timp ce în cazul celor hrăniți cu o formulă cu proteine intens hidrolizate provenite din pene de pui nu s-a înregistrat niciun puseu 19. Până în prezent nu s-a efectuat niciun studiu similar asupra pisicilor, una din dificultățile întâmpinate fiind faptul că aceste formule ar putea să fi lipsite de palatabilitate pentru pisici. Dimensiunea mică a peptidei creează de asemenea riscul ca animalele hrănite cu această formulă să dezvolte diaree hiperosmotică 20.

Unele studii recente au ridicat problema capacității dietelor cu proteine hidrolizate de a furniza un diagnostic precis de CAFR la câini și pisici. Raportul menționat mai sus 6 a constatat că 50% din pisicile incluse în studiu nu au putut fi diagnosticate utilizând o formulă hidrolizată și a fost necesară o rețetă de hrană gătită în casă pentru a stabili cu precizie diagnosticul de CAFR, cu toate că acesta a fost un studiu retrospectiv de mici dimensiuni și au fost utilizate diverse diete de excludere. Un studiu care a evaluat reactivitatea limfocitelor la câinii cu CAFR la proteine reziduale și peptide (>1 kDa) în două formule hidrolizate din comerț a constatat că proteinele reziduale au stimulat activitatea limfocitelor în aproximativ 30% din cazuri 21, însă acest studiu a fost realizat in vitro și nu se cunoaște dacă rezultatul are semnificație clinică. Totuși, dat fiind numărul limitat de proteine noi disponibile, reacțiile încrucișate posibile între sursele de proteine și dificultățile asociate formulării și preparării rețetelor de hrană gătită în casă, formulele pe bază de proteine hidrolizate rămân o opțiune bună pentru utilizarea în testarea dietei de excludere.

Educarea clienților pentru maximizarea complianței 

Una din provocările asociate testării dietelor de excludere constă în faptul că acestea se bazează pe  implicarea completă și corectă  a proprietarilor. Un studiu recent care a  inclus  proprietari de câini a raportat că aproape 60% din aceștia nu au respectat cu strictețe dieta de excludere, din motive care au inclus obstacolele percepute în raport cu stilul de viață, costul sau capacitatea de a administra medicamentele 22. Totuși, proprietarii au demonstrat o probabilitate mai mare de complianță dacă aveau cunoștințe despre diete și CAFR, observații ce evidențiază importanța comunicării și educării clienților atunci când se recomandă o dietă de excludere.

Găsirea unei diete de excludere pe care pisica să o consume poate să constituie o provocare în sine. Este importantă menținere contactului cu proprietarii pe durata testării și este important ca aceștia să monitorizeze cu atenție obiceiurile  de hrănire ale animalului lor de companie, deoarece pisicile anorectice pot dezvolta probleme precum lipidoza hepatică 2. Ar putea fi nevoie de mai multe încercări pentru a găsi o formulă adecvată pentru testare. În gospodăriile cu mai multe pisici ar putea fi de asemenea dificil de administrat dieta de excludere exclusiv pisicii afectate. Dietele terapeutice disponibile în comerț sunt bine echilibrate și etichetate pentru întreținerea pisicilor adulte, ca atare pot fi oferite în mod adecvat tuturor pisicilor. Dacă proprietarii doresc să limiteze costul asociat unei diete pe bază de prescripție și să o ofere exclusiv pisicii afectate, aceasta poate fi separată de celelalte în momentul hrănirii sau se poate utiliza un dispozitiv de hrănire accesibil cu microcip (care se va deschide doar pentru a permite hrănirea unui singur animal).

Controlul pruritului

Prognosticul pe termen lung

Concluzie