Introducere

Există mai multe probleme de piele care sunt cunoscute la căței, cu o varietate de etiologii. Acestea includ cauze infecțioase, congenitale și/sau tulburări ereditare, și probleme autoimune iar tratamentul specific depinde de un diagnostic corect. Acest articol identifică un anumit număr de tulburări ale pielii care sunt relevante pentru majoritatea clinicienilor iar fiecare problemă va fi prezentată într-un format bazat pe evaluarea semnelor clinice specifice, anamneză, semne clinice, diagnostic diferențial, metodologia de diagnostic și opțiunile de tratament. 

Impetigo 

Impetigo, sau piodermita cățeilor, este o problemă care apare la cățeii foarte tineri, înainte de pubertate. Pot fi afectați unul sau mai mulți dintre cățeii dintr-un cuib, iar leziunile apar foarte repede, deci există un istoric foarte s curt anterior tratamentului. A fost menționat că impetigo poate fi asociat cu deficiențele nutriționale, ectoparazitism, sau endoparazitism, însă problema mai poate fi, de asemenea, idiopatică. Din punct de vedere clinic, un pui infectat prezintă pustule, care pot varia, de la câteva, la foarte multe. Pustulele sunt în mod uzual în pielea fără păr de pe porțiunea ventrală a abdomenului, inghinal și regiunile axilare; dar pot fi, de asemenea, prezente oriunde în altă parte, pe corp (Figura 1). Aceste pustule nu sunt, de obicei, asociate cu foliculii piloși (așa cum este obișnuit la câinii adulți, cu foliculită bacteriană) și tind să se rupă ușor, lăsând o mică crustă, sau posibil un coleret epidermic. Proprietarul poate fi de ajutor prin descrierea pustulelor, dacă niciuna nu este prezentă la momentul examinării. Cățeii afectați nu sunt, de obicei, deranjați de prezența acestor leziuni și, în general, acestea nu sunt nici pruruginoase și nici dureroase. Prezența pruritului ar fi sugestivă pentru foliculită, datorită infecției bacteriene, sau cu dermatofiți. De obicei nu se înregistrează mărirea în volum a limfonodurilor regionale, iar cățeii sunt, în mod tipic, afebrili. Semnele clinice suplimentare pot fi prezente, dacă este vorba despre paraziți, sau despre deficiențe nutriționale.

Principalele diagnostice diferențiale care ar trebui luate în considerare pentru prezența pustulelor includ cauze infecțioase, precum bacteriile, demodicoza și dermatofitoza. Diagnosticul diferențial față de afecțiuni imunomediate includ celulita juvenilă (vezi mai departe), și pemfigus foliaceus; pemfigus ar trebui luat în considerare foarte rar la un câine tânăr, dar semnele clinice sunt foarte asemănătoare. Ectoparazitozele reprezintă un diagnostic diferențial important; mai ales față de furnicile de foc (Solenopsis invicta), care sunt comune în sudul Statelor Unite și în regiuni din mai multe continente, iar mușcăturile acestor insecte conduc la formarea pustulelor

Citologia cutanată prin amprentă directă este tehnica de diagnostic preferată. Poate fi utilizată o lamelă din sticlă pentru a rupe ușor pustula, înainte de a preleva amprenta conținutului pe lamelă. Alternativ, pustula poate fi ruptă cu un ac mic, dar ar trebui avută grijă să nu ducă la sângerare. Dacă sunt prezente numai cruste, acestea trebuie ridicate cu grijă, iar lamela aplicată pe suprafața pielii. Lamelele ar trebui uscate în aer înainte de colorarea cu un colorant Wright modificat și evaluate, mai întâi cu un obiectiv al microscopului 10X, iar apoi cu 100X, în imersie cu ulei. Numeroase bacterii coci (uzual Staphylococcus spp.) vor fi văzute într-un răspuns inflamator predominant neutrofilic, în cazurile de impetigo de rutină. Dacă sunt prezente celule acantolitice, suspiciunea de pemfigus va fi exclusă. Dacă sunt responsabile furnicile de foc, bacteriile sunt identificate în cazuri rare și - în funcție de stadiul pustulei post inocularea veninului - poate fi văzut detritus necrotic. Stadiile târzii ale mușcăturilor de furnici de foc pot releva un răspuns inflamator celular mixt, cu multe eozinofile. Ar putea fi, de asemenea, prudent, să se efectueze un raclaj profund al pielii, pentru a verifica posibila prezență a râiei cu Demodex și o cultură fungică, pentru a exclude dermatofitoza. Biopsia și cultura bacteriană sunt arareori necesare pentru aceste cazuri, însă este recomandată o evaluare a fecalelor, pentru a evalua un endoparazistism paralel. 

Cazurile ușoare se pot rezolva spontan. Spălarea cățelului cu un șampon pe bază de clorhexidină 2-4% de două ori pe săptămână până la  remisia optimă; șampoanele pe bază de benzoil-peroxid sunt eficiente, dar tind să fie prea " agresive" pentru pielea cățeilor. Leziunile individuale pot fi tratate cu o soluție topică de clorhexidină, sau unguent cu mupirocină, de două ori pe zi. Cazurile grave pot necesita antibiotice pe cale orală, pentru a obține remisia semnelor clinice; ar trebui ales un antibiotic cu spectru de acțiune asupra Staphylococcus spp., iar cefalosporinele de prima generație, sau a treia, amoxicilina clavulanică, sau clindamicina reprezintă alegeri bune. Ar trebui evitate antibioticele cu amoxicilină/ampicilină, chinolone fluorinate și tetraciclină, dintr-o multitudine de motive. Tratamentul sistemic va avea rar nevoie să depășească 14 zile, mai puțin în cazul în care există o foliculită bacteriană asociată.

Prognosticul este foarte bun și recidivele nu sunt frecvente. Este importantă identificarea și tratarea oricăror comorbidități care ar fi putut constitui factori predispozanți pentru impetigo. Rolul nutriției este foarte important, este esențială oferirea unei hrane complete și echilibrate special creată pentru căței, iar probioticele au fost recomandate pentru a ajuta la normalizarea florei intestinale și pentru îmbunătățirea răspunsurilor imune, mai ales dacă este identificat endoparazitism.

 Celulita juvenilă

Celulita juvenilă, cunosută și ca piodermită juvenilă, dermatită granulomatoasă sterilă juvenilă, sau ”puppy strangles”, reprezintă o tulburare cu o etiologie necunoscută. Aceasta afectează în principal cățeii cu vârsta sub 4 luni și se întâlnește rar la câini mai vârstnici. Nu există o predispoziție de rasă, sau sex, cu toate că unii  autori speculează că la anumite rase (Setter Gordon,  Teckel, Golden Retriever) apare mai des. Nu pare să fie o cauză infecțioasă, chiar dacă apare la mai mult de un pui din cuib. Nu există date concludente care să susțină rolul vaccinării în dezvoltarea acestei tulburări.

Evoluția bolii este variabilă, însă tinde să aibă un tipar. Umflarea feței, mai ales a botului, și a regiunilor periorbitale, sunt primele semne. În perioada incipientă a bolii, pustulele pot fi identificate în zona concavă a pavilionului auricular și se pot extinde în jos, pe canalul vertical. Pustulele se rup rapid, lăsând în urmă leziuni crustoase (Figura 2). Leziuni similare se pot observa pe față, inclusiv în regiunile periorbitală, bărbie și bot  (Figura 3), dar în unele cazuri pustulele nu se văd. Există   o evoluție a alopeciei, indurație a pielii și, mai târziu, eroziunea și ulcerarea zonelor afectate, botul și bărbia fiind cele mai afectate (Figura 4). Regiunile periorbitale  ale feței sunt afectate similar, iar leziunile faciale tind să fie dureroase. Pavilionul auricular se poate indura și/  sau să prezinte febră locală. Pot apărea de asemenea o diversitate de alte leziuni; poate apărea, de asemenea, otita secundară. Pe măsură ce leziunile evoluează, în general există implicarea nodulior limfatici regionali; nodulii limfatici mandibulari tind să devină măriți simetric și pot ulcera la suprafața pielii și pot fi afectați, de asemenea, și nodulii prescapulari și inghinali. Se poate observa paniculita sterilă în regiunile inghinală și perianală și pot apărea fistule (Figura 5). Acești câini sunt aproape întotdeauna febrili, cu inapetență și inactivi. Evoluția leziunilor pielii conduce la hipo- sau hiperpigmentație. Reacția inflamatorie profundă (celulita) tinde să afecteze foliculii piloși, conducând la cicatrici în zonele afectate ale feței, bărbiei și botului.

Principalele diagnostice diferențiale care ar trebui luate în considerare pentru prezența pustulelor includ cauze infecțioase, precum bacteriile (impetigo sau foliculita bacteriană), demodicoza și dermatofitoza. Diagnosticul diferențial față de afecțiuni mediate imun includ pemfigus foliaceus, reacții asemănătoare cu lupusul, vasculita și reacțiile adverse la medicamente. Neoplaziile, mai ales limfomul, ar trebui luate în considerare, ca urmare a evoluției rapide și a implicării limfonodulilor. 

Se poate pune un diagnostic de prezumție pe baza semnalmentelor și a evaluării clinice. Este important să fie exclusediagnosticele diferențiale menționate, întrucât poate fi prezentă mai mult de o problemă. Ar trebui prelevate   probe pentru amprenta directă de pe piele, pentru a evalua prezența bacteriilor, raclate profunde din piele, pentru a verifica prezența demodicozei și probe de păr, pentru cultură fungică. Amprentele directe colorate de pe piele vor releva un răspuns inflamator mixt poligranulomatos; nu sunt, de obicei, identificate bacterii.  Puncțiile și biopsiile din nodulii limfatici ar trebui analizate din punct de vedere citologic, pentru a exclude limfomul și pot fi prelevate  probe pentru a confirma celulita juvenilă. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate pe baza semnelor clinice și prin excluderea afecțiunilor menționate mai sus. Pentru cazurile refractare, sau pentru cele care apar la o vârstă atipică, sunt recomandate biopsia cu examen histopatologic și cultura bacteriană.

Tratamentul de elecție este prednison pe cale orală, sau prednisolon, cu o doză care să fie considerată în intervalul de ”imunosupresie” (1,5-2 mg/kg/zi, în doze divizate). Dozele antiinflamatorii (de ex 0,5-1mg/kg/zi), sunt inadecvate pentru obținerea unei remisiuni. Poate fi folosită dexametazona, în doză de 0,2 mg/kg/zi, dacă răspunsul inițial la prednison pe cale orală este inadecvat, însă steroizii pe cale injectabilă ar trebui evitați, ca urmare a impredictibilității în ceea ce privește durata efectului. Se observă, de obicei, îmbunătățire clinică rapidă, într-un interval de câteva zile de la începerea steroizilor pe cale orală; o scădere rapidă a febrei și o îmbunătățire a apetitului arată că este administrat tratamentul corect. Ar trebui continuată administrarea dozei întregi de steroizi, până când se vede o remisiune a leziunilor de la nivelul pielii, care poate dura o săptămână, sau mai mult. Doza ar trebui scăzută treptat și oprită atunci când nu mai există îmbunătățire a semnelor clinice; tratamentul nu ar trebui continuat mai mult decât este necesar. Recidiva nu este frecventă, dacă medicația nu este oprită prea repede.Utilizarea antibioticelor în paralel este constroversată; de obicei nu există o infecție bacteriană, însă cazurile severe pot prezenta noduli limfatici ulcerați sau leziuni ale pielii, ceea ce predispune la infecție bacteriană secundară. Administrarea glucocorticoizilor va suprima atât imunitatea naturală, cât și pe cea dobândită, iar autorul preferă să recomande antibioticele orale cu un spectru de acțiune împotriva Staphylococcus spp (așa cum este menționat mai sus, în discuția despre impetigo), pentru aceeași perioadă în care cățelul primește medicație cu glucocorticoizi. Compresele calde pot fi aplicate, dacă este prezentă panniculita. Leziunile de pe față sunt, de obicei, foarte dureroase, deci tratamentul topic, ar trebui, probabil, să fie evitat.

Prognosticul pentru vindecare este foarte bun, dar, din păcate, cicatricile și alopecia secundară, în regiunile afectate, sunt uzuale, iar  hiper-,  sau  hipopigmentația, poate fi un efect postinflamator. Nu există date pentru a susține o cauză ereditară, sau că afecțiunea este o cauză predispozantă pentru tulburări  suplimentare  mediate imun, la câini adulți. 

Descuamarea

Descuamarea crescută este un semn clinic uzual în cazul cățeilor. Descuamarea poate fi ușoară până la moderată, uscată sau grasă, aderetă mai puțin sau mai mult,  localizată, sau generalizată. Diferențierea cauzelor primare ale descuamării, față de cele secundare, este de importanță maximă pentru determinarea unui prognostic pentru vindecare.

Cauzele primare ale descuamării sunt asociate cu un grup de afecțiuni denumite ihtioză, sau ”boala solzilor de pește”. Acestea sunt ambele ereditare și congenitale, iar semnele clinice sunt deseori prezente la o vârstă foarte fragedă, cu toate că, ocazional, semnele pot să nu fie observate decât când animalul avansează în vârstă. Au fost identificate diverse defecte moleculare în dezvoltarea stratului cornos  al pielii la animalele afectate. Au fost identificate mai multe rase ca fiind susceptibile la această afecțiune, inclusiv terierii Jack Russel, Soft-coated WheatenTerriers, West Highland White Terriers, Cavalier King Charles Spaniels, American Bulldogs și Golden Retrievers,  cu  toate  că acesta nu este o listă completă. Există variabilitate enormă în ceea ce privește prezentarea clinică a acestor rase, inclusiv severitatea și aderența scuamelor, iar o revizuire completă a acestora depășește scopul acestui articol.

Cu toate acestea, câinii din rasa Golden Retriever au o formă unică de ihtioză, care pare să fie mai prevalentă față de alte forme. Aceasta se poate datora faptului că semnele clinice ale unei descuamări accentuate la un cățel pot fi considerate normale. Ocazional, semnele clinice pot să nu fie prezente mai târziu. Scuamele pot fi foarte fine, sau foarte mari, și observate în blană (Figura 6). Scuamele, de obicei, nu sunt aderente puternic la suprafața pielii, iar culoarea scuamelor poate varia de la o nuanță deschisă până la una închisă, în funcție de pigmentarea pielii.

Un medic dermatolog specializat ar trebui să evalueze probele biopsice; diagnosticul este efectuat pe baza observării ortokeratozei lamelare difuze și o absență a inflamației, însă schimbările pot fi discrete și pot fi omise de un anatomopatolog care nu este specializat în dermatologie. Există un test genetic care este disponibil în unele țări pentru a ajuta la evaluarea statutului de vector la animalele de reproducție, întrucât aceasta apare să fie o genă recesivă autosomală. Nu există tratament care să vindece, dar tratamentul are ca obiectiv reducerea cantității de scuame vizibile. Perierea, sau spălarea, exagerată, mai ales cu șampoane keratolitice, poate accentua problema. Spălarea cu un șampon hipoalergenic ușor emolient, urmată de clătirea, sau umecatrea, cu o cremă, este, de obicei, suficientă. Unele produse au fost dezvoltate pentru a ajuta în restabilirea funcției de barieră a epidermei, iar acestea pot fi utile ca tratament adjuvant.

Conceptul de seboree primară este controversat. Seboreea poate fi cauzată de o multitudine de motive și este deseori   o consecință secundară. Studiile au arătat că unii indivizi din rasa Cocker Spaniel prezintă o regenerare a celulelor mai rapidă, comparativ cu alte rase, ceea ce conduce la formarea scuamelor. Scuamele pot fi uscate (seborrhea sicca), sau uleioase (seborrhea oleosa). Mulți dintre acești indivizi vor răspunde la tratamentul cu vitamina A, insă   alți factori pot contribui, de asemenea, la problemă,   inclusiv nutriția, alergiile, ectoparazitismul, factori de mediu, infecții și endocrinopatii. Toți acești factori ar   trebui eliminați complet înainte de a declara că seboreea este primară.

Anamneza este importantă atunci când sunt evaluați căței cu descuamare accentuată, întrucât nutriția joacă un rol major. Dietele cu deficit de acizi grași din seria omega-6 vor determina o blană ternă uscată, cu descuamare accentuată. Oferirea unei diete de calitate superioară, pentru căței, va conduce la îmbunătățirea marcantă a semnelor clinice, cu toate că schimbări vizibile pot să nu fie observate timp de câteva săptămâni, pentru că durează până când acizii grași sunt încorporați de piele. Endoparaziții pot juca un rol în malabsorbția nutrimentelor, iar analiza fecalelor ar trebui să fie un test de rutină atunci când se evaluează un cățel cu descuamare accentuată.

Alergiile pot fi o cauză a descuamării accentuate, dar majoritatea cățeilor nu dezvoltă alergii decât mai târziu în viață. Excepția este reprezentată de alergia alimentară, care poate apărea la cățeii cu vârsta mai mică de 6 luni. Paraziții intestinali pot juca un rol în afectarea sistemului imunitar, ceea ce conduce la pierderea toleranței la sursele de hrană. Cățeii cu alergii alimentare pot prezenta prurit, semne gastrointestinale, piele și blană afectate și poate apărea și urticarie. Diagnosticul este efectuat printr-un test de eliminare alimentară. Autorul preferă dietele cu proteină hidrolizată, care sunt echilibrate nutrițional pentru toate stadiile de viață, față de hrana pregătită în casă, care ar putea fi incompletă sau dezechilibrată nutrițional;  acest fapt este important în mod special pentru căței. Dietele cu limitarea antigenilor pot fi folosite, de asemenea, dacă sunt complete și echilibrate, pentru toate etapele de viață (unele nu sunt). Orice protocol de eliminare trebuie trebuie să dureze cel puțin 8 săptămâni înainte de a stabili dacă dieta  a influențat, sau nu, semnele clinice, iar o reintroducere a hranei inițiale ar trebui să determine reinstalarea simptomelor într-un interval de o săptămână. Oferirea  altor alimente ar trebui, în mod evident, evitată. Experiența personală a demonstrat arătat faptul că acei căței diagnosticați cu alergii alimentare pot dezvolta alergii la  alte tipuri de hrană, mai târziu în viață.

Prezența descuamării este asociată deseori cu foliculita (Figura 7). Bacteriile, Demodex și dermatofitoza, sunt în general, vinovații, și oricărui cățel care se prezintă cu descuamare accentuată ar trebui să i se efectueze citologia pielii prin amprentă directă, raclaj profund și cultură fungică. Scuamele asociate cu foliculita pot fi difuze sau asociate cu papule, pustule sau colerete epidermale.

Tratamentul ar trebui să aibă ca obiectiv rezolvarea cauzei foliculitei; îmbăierea de două ori pe săptămână cu un șampon keratolitic sau emolient ar putea grăbi vindecarea.

Malassezia poate fi o consecință, sau o cauză a descuamării accentuate. Micoza se găsește frecvent în leziunile cu descuamare, mai ales dacă acestea sunt uleioase. Aceste organisme determină, în general, prurit cu automutilare consecutivă și  inflamație, conducând la  o accelerare a timpului de regenerare al celulelor. Aceste organisme sunt ușor identificate în probele prelevate prin amprentă directă de la nivelul pielii, colorate cu soluția Wright modificată. Alternativ, probele prelevate cu bandă adezivă pot fi utilizate pentru leziunile uscate, scuamoase și pentru zonele greu de accesat, precum regiunile interdigitale și, din nou, colorate cu soluția Wright modificată, evitând pasul de fixare. Banda adezivă este apoi aplicată pe o lamă de sticlă, pentru evaluare microscopică, utilizând obiectivul de imersie  în  ulei 100X, pentru a identifica organismele micozei. Tratamentele locale cu șampoane, spray-uri, sau loțiuni, care conțin unul dintre medicamentele antifungice ”azol”, sunt, de obicei, recomandate pentru căței. Medicamentele azole administrate pe cale orală ar trebui păstrate pentru cazurile grave sau refractare, și oferite numai cățeilor cu vârsta peste 12 săptămâni. Soluția topică de lime sulfur poate fi utilizată în siguranță pentru căței, aplicată în fiecare săptămână ca o soluție de clătire, până când se obține remisiunea clinică; o proprietate suplimentară a soluției de lime sulfur este că aceea că este un agent antipruritic foarte bun.

Concluzie

Cățeii sunt predispuși multor și diverselor probleme ale pielii. Cu toate că acest articol s-a concentrat asupra anumitor probleme dermatologice, care sunt întâlnite mai frecvent la animale tinere, clinicianul va aprecia că alte afecțiuni, precum problemele bacteriene ale pielii, demodicoza și dermatofitoza sunt foarte întâlnite atât la căței, cât și la câinii adulți. Este, prin urmare, esențial ca   un cățel cu leziuni de piele să fie abordat în același mod ca în cazul oricărei alte probleme, iar un tratament specific și un rezultat de succes vor depinde de stabilirea unui diagnostic precis, folosind o metodologie logică, ce are în vedere semnalmentele, anamneza și semnele clinice și care implică testele de diagnostic potrivite.

 

De citit în continuare

• Reimann KA, Evans, MG, Chalifoux LV, et al. Clinicopathologic characterization of canine juvenile cellulitis. Vet Pathol 1989;26(6):499-504.
• Miller, W, Griffin C, Campbell K. Muller and Kirk’s Small Animal Dermatology, 7^th Ed. Philadelphia, PA. WB Saunders Co. 2013.
• Mauldin EA. Canine ichthyosis and related disorders of cornification. Vet Clin North Am Small Anim Pract 2013(43);89-97.
• Grall S, Guaguere E, Planchais S, et al. PNPLA1 mutations cause autosomal recessive congenital ichthyosis in a Golden Retriever dog and humans. Nat Genet 2012;44(2);140-147.