Numărul revistei 33.1 Nutriție
Publicat la data 21/05/2024
Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Português , Español și English
Dietele fără gluten, atât pentru oameni, cât și pentru câini, sunt populare în prezent, însă cât sunt de frecvente de fapt afecțiunile asociate glutenului? Acest articol discută și compară ceea ce cunoaștem despre aceste afecțiuni la ambele specii.
Glutenul este un termen generic pentru anumite proteine vegetale care sunt prezente în cereale și care conferă textura specifică ușor lipicioasă a produselor de panificație.
Dietele fără gluten pot fi indicate pentru anumite afecțiuni canine, inclusiv enteropatii la Setterii Irlandezi și dischinezia paroxistică la Border Terrier.
În cazurile în care există suspiciune de intoleranță la gluten, se poate avea în vedere un test de excludere utilizând o dietă veterinară terapeutică cu o formulă fără gluten și cu un număr limitat de ingrediente.
O dietă fără gluten este indicată și pentru câinii sănătoși care trăiesc cu persoane cu intoleranță la gluten.
Glutenul este un termen utilizat pentru a desemna proteinele vegetale care sunt prezente în endospermul boabelor de cereale și care îndeplinesc cerințele nutriționale de germinare și creștere. Oamenii de știință sunt interesați de mult timp de gluten, cercetările efectuate ducând la analize care permit caracterizarea compoziției acestuia, astfel că în prezent proteinele din diferite cereale sunt clasificate în patru categorii: albumină, globulină, prolamină și glutelină 1. Albumina și globulina sunt solubile în apă, în timp ce prolamina poate fi extrasă printr-un proces care folosește alcool, iar glutelina cu ajutorul unui solvent alcalin. Prolamina își datorează numele conținutului ridicat de prolină și glutamină, fiind cunoscută și cu denumirile de gliadină, hordeină, secalină, avenină sau zeină atunci provine din grâu, orz, secară, ovăz, respectiv porumb. Glutelina reprezintă proteinele care încorporează enzime și pereți celulari și este numită glutenină atunci când provine din grâu. Unii autori susțin că termenul „gluten” ar trebui utilizat strict pentru a se referi la gliadină și glutenină, adică proteinele insolubile în apă din boabele de grâu.
Pe lângă rolul său în susținerea creșterii germenilor, glutenul este important și în tehnologia alimentară. Legăturile disulfurice dintre aminoacizii din gluten sunt responsabile pentru proprietățile vâscoelastice și adezive ale aluaturilor dospite și contribuie la structura interioară specifică unei pâini moi, adăugarea de gluten în aluat fiind o modalitate economică și eficientă de a îmbunătăți textura și senzația buco-tactilă a produselor de panificație. Pe de altă parte, se știe că glutenul contribuie și la dezvoltarea unor afecțiuni diverse, cum ar fi boala celiacă la om. Este bine cunoscut faptul că, la persoanele sensibile, consumul de boabe de cereale din familia Triticeae, din care fac parte grâul, orzul și secara, poate induce simptome clinice. Simptome similare pot fi declanșate și de anumite tipuri de ovăz și boabe de ovăz atunci când sunt procesate în unități de producție care sunt folosite și pentru grâu, orz și secară 2. Deși termenul „gluten” este utilizat în mod obișnuit pentru a se referi la toate proteinele din cereale, glutenul derivat din porumb și orez nu este implicat în afecțiuni asociate glutenului la om. În acest articol, termenul va fi utilizat exclusiv pentru a se referi la proteinele derivate din orz, secară, ovăz și grâu.
„Tulburări legate de gluten” este un termen generic utilizat pentru a descrie semnele clinice asociate cu expunerea la gluten. În funcție de patogeneza și etiologia specifică, aceste tulburări pot fi clasificate în următoarele trei categorii 3.
La persoanele sensibile, reacțiile alergice la gluten pot fi hipersensibilități de tip I sau de tip IV și pot debuta fie tardiv, fie imediat după expunere. Atunci când este implicată imunoglobulina E (IgE), interacțiunea dintre IgE și gluten declanșează o cascadă de reacții celulare la nivelul mastocitelor și bazofilelor, ducând la degranulare și la eliberarea de citokine și mediatori inflamatori, cum ar fi histamina. Acestea induc simptomele clinice, care variază în funcție de localizarea reacției în organism și pot include vărsături, diaree, prurit, atopie, astm și rinită. Tulburările legate de gluten care implică reacții alergice sunt cunoscute colectiv cu denumirea de „alergie la grâu” și constituie una dintre cele mai frecvente alergii alimentare la nivel mondial 3.
Exemplul clasic pentru această categorie este boala celiacă. Atunci când o persoană susceptibilă consumă produse care conțin grâu, gliadina din tractul gastrointestinal (GI) perturbă integritatea joncțiunilor celulare strânse ale enterocitelor și modifică permeabilitatea intestinală 4. Gliadina trece astfel prin bariera intestinală și activează răspunsurile imune sistemice, având ca rezultat producerea de anticorpi anti-gliadină (AG). Pe lângă permeabilitatea intestinală crescută, asimilarea glutenului contribuie și la dezvoltarea reacțiilor autoimune împotriva transglutaminazei tisulare (tTG) 5. Aceasta este o enzimă multifuncțională omniprezentă în organismul uman și care este responsabilă pentru dezaminarea și transaminarea glutaminei în tractul gastrointestinal. Dat fiind conținutul ridicat de glutamină din gliadină, tTG formează legături încrucișate strânse cu gliadina, ceea ce generează noi epitopi antigenici, ducând apoi la dezvoltarea de autoanticorpi împotriva tTG. Pe lângă efectul direct al glutenului, se știe că predispoziția genetică este un alt factor care contribuie la vulnerabilitatea pacienților cu boală celiacă. Majoritatea pacienților cu boală celiacă sunt purtători de variante specifice ale genelor antigenului leucocitar uman (genele HLA), care exacerbează răspunsul imun prin creșterea activității limfocitelor 3. Implicarea mai multor sisteme și dezvoltarea autoanticorpilor conferă caracterul distinct al reacției autoimune la gluten. În general, pacienții cu boală celiacă prezintă malabsorbție și alte tulburări digestive cauzate de afectarea enterocitelor și de atrofia vilozităților care se dezvoltă după expunerea la gluten (Figura 1).
Se presupune că anticorpii anti-tTG contribuie la dezvoltarea dermatitei herpetiforme (Figura 2) și a ataxiei glutenului, celelalte două forme de reacții autoimune asociate glutenului 6. Trebuie remarcat faptul că, deși semnele clinice ale acestor procese patologice se pot suprapune parțial, simptomul predominant este de obicei determinat de organul sau țesutul implicat în primul rând. De exemplu, din cauza implicării celulelor Purkinje și a cerebelului, pacienții cu ataxie de gluten prezintă în mod tipic tulburări motorii, inclusiv ataxie, tremor și mioclonii 6. Determinarea valorilor serice ale anticorpilor anti-tTG și AG este așadar un instrument foarte valoros pentru facilitarea diagnosticului în cazurile în care se suspectează reacții autoimune legate de gluten.
Figura 1. Boala celiacă se caracterizează prin pierderea integrității joncțiunilor strânse dintre enterocite și atrofia vilozităților, ceea ce perturbă permeabilitatea intestinală și duce la apariția semnelor clinice precum diareea.
© Shutterstock
Figura 2. Dermatita herpetiformă este o altă formă de reacție autoimună legată de sensibilitatea la gluten la oameni. Este interesant că unii câini Border Terrier cu diskinezie paroxistică, considerată a fi asociată cu intoleranța la gluten, pot prezenta de asemenea simptome dermatologice.
© Shutterstock
Unele persoane dezvoltă reacții după consumul de gluten, chiar dacă nu poate fi identificat niciun mecanism alergic sau autoimun. Semnele clinice sunt similare cu cele raportate la pacienții cu reacții alergice sau autoimune la gluten, însă examenul histopatologic al biopsiilor intestinale nu evidențiază nimic semnificativ și, deși se observă uneori valori serice crescute ale anticorpilor AG, prezența anticorpilor anti-tTG în ser nu este evidentă 3. Având în vedere similitudinea semnelor clinice, diagnosticul „reacție non-alergică, non-autoimună” poate fi stabilit numai prin excludere, motiv pentru care această categorie mai este cunoscută și sub numele de „sensibilitate la gluten non-celiacă” 3.
În pofida acestei clasificări bine stabilite, prevalența reală a tulburărilor legate de gluten la om este în continuare neclară, deoarece majoritatea persoanelor care prezintă semnele clinice relevante încearcă de obicei să-și modifice dieta pe cont propriu, fără a consulta un medic. Atunci când există o suspiciune clinică, se pot utiliza instrumente diagnostice, cum ar fi profilul anticorpilor serici, tipizarea genetică și biopsiile intestinale, pentru a facilita investigațiile. Deși, în general, nu este ușor de stabilit o relație de cauzalitate dintre o componentă alimentară și o boală, efectuarea unui test cu dietă de excludere, urmat de teste de provocare cu gluten pur sau cu alimente care conțin gluten, ar putea fi util pentru a stabili o corelație între expunerea la gluten și semnele clinice. Trebuie remarcat totuși faptul că eliminarea glutenului din alimentație poate determina rezultate fals-negative, cum ar fi profiluri normale ale anticorpilor serici și dispariția modificărilor histopatologice în biopsiile intestinale ale pacienților cu boală celiacă 6.
În ultimele decenii, semne clinice asociate cu glutenul alimentar au fost descrise la anumite rase de câini. Legătura dintre gluten și enteropatie la rasa Setter Irlandez a fost studiată încă de la sfârșitul secolului XX, iar un studiu a încercat să evalueze diferențele dintre această afecțiune și boala celiacă la om 7. Studiul respectiv a evaluat câini Setter Irlandez cu trimitere la consult de specialitate pentru dificultăți de menținere a greutății corporale (Figura 3). Câinii incluși în studiu nu au prezentat anomalii în ceea ce privește analizele materiilor fecale, concentrațiile serice de cobalamină sau evaluarea funcției pancreatice exocrine, însă histopatologia biopsiilor prelevate din intestinul subțire a evidențiat atrofie vilozitară de severitate variabilă, care ar fi putut duce la malabsorbție și implicit la dificultăți de menținere a greutății. Cu toate acestea, studiul nu a efectuat o evaluare riguroasă a istoricului alimentar al câinilor și nu s-a putut stabili cu certitudine o relație de cauzalitate între gluten și enteropatie.
Figura 3. Câinii din rasa Setter Irlandez sunt predispuși la enteropatie, care poate duce la pierdere cronică în greutate si semne gastrointestinale; deși poate fi legată de intoleranța la gluten, această afecțiune nu este direct comparabilă cu boala celiacă.
© Shutterstock
Un alt studiu a raportat ameliorarea sau remiterea simptomelor clinice, cum ar fi diareea și anomaliile histopatologice ale mucoasei intestinale, în urma introducerii unei diete fără cereale la câini Setter Irlandez susceptibili care fuseseră hrăniți cu o dietă cu conținut de grâu8. Câinii respectivi au fost supuși apoi unui test de provocare cu gluten pur și s-a constatat recidiva simptomelor clinice, însoțită de afectare recurentă a vililor. Pe de altă parte, studiul nu a furnizat pentru acești câini un profil serologic relevant care să permită confirmarea diagnosticului de boală celiacă.
În pofida posibilei relații de cauzalitate sugerate de aceste constatări, în cadrul unui alt studiu nu s-a reușit identificarea unei diferențe semnificative în ceea ce privește concentrațiile serice de anticorpi AG la câinii sensibili din rasa Setter Irlandez hrăniți cu o dietă cu conținut de grâu, respectiv cu o dietă fără cereale, iar concentrațiile serice de autoanticorpi și alte imunoglobuline nu au prezentat diferențe semnificative între cele două grupuri 9. Având în vedere absența implicării sistemice și autoimune, enteropatia raportată la această rasă pare să fie diferită de boala celiacă, așa cum a fost definită în mod tradițional. Deși patogeneza și predispoziția genetică a Setterului Irlandez la această enteropatie nu au fost încă determinate, dietele fără gluten par să fie benefice pentru acești câini. Aceste constatări, corelate cu tendințele recente au făcut ca subiectul glutenului în hrană să apară frecvent de discuție între clienți și medicii veterinari.
Totodată, s-a constatat recent că există o asociere între gluten și diskinezia paroxistică (DP) la rasa Border Terrier (Figura 4). Dischinezia paroxistică este termenul atribuit unui grup de afecțiuni caracterizate prin tulburări motorii episodice, inclusiv distonie și tremor, care pot fi declanșate de stimuli precum excitare, mișcare cu intensitate mai mare sau stres 10. Aceste episoade sunt observate predominant la câinii tineri și de vârstă mijlocie care fac parte din anumite rase, inclusiv Border Terrier, Cavalier King Charles Spaniel, Chinook, Norwich Terrier și Soft-Coated Wheaten Terrier 10. În ciuda mișcărilor involuntare anormale, care pot dura de la câteva minute până la câteva ore, pacienții par să rămână conștienți pe toată durata crizelor și (spre deosebire de unele deficite neurologice observate adesea după crize epileptice prelungite) recuperarea după aceste episoade autolimitate este lipsită de probleme, câinii comportându-se normal între episoade 10.
Figura 4. Câinii Border Terrier sunt predispuși la crize de diskinezie paroxistică, afecțiune care poate fi confundată cu crizele epileptice, deoarece semnele sunt adesea similare.
© Shutterstock
Deși patogeneza diskineziei paroxistice la câini nu este pe deplin înțeleasă, mutațiile genetice au fost discutate ca posibilă cauză. În cadrul unui studiu, a fost identificată o microdeleție a genei BCAN la câinii Cavalier King Charles Spaniel (11). Această genă codifică brevican, un proteoglican care formează matricea extracelulară din creier și este responsabil pentru menținerea stabilității sinaptice. Mutația genei BCAN este strâns asociată cu sindromul de cădere episodică, o tulburare motorie paroxistică observată la câinii Cavalier King Charles Spaniel 11.
Pe de altă parte, componentele alimentare par să joace un rol important în DP la câinii Border Terrier (o afecțiune numită anterior sindromul de crampe epileptoide canine sau boala Spike). Un studiu a încercat să determine fenotipul DP la această rasă, câinii eligibili fiind selectați pe baza observațiilor proprietarilor, a înregistrărilor video și a fișelor medicale 12. Este interesant de remarcat faptul că în cadrul acestui studiu au fost constatate semne dermatologice (inclusiv prurit frecvent), precum tulburări gastrointestinale ușoare (de exemplu vărsături și diaree) la 50 % dintre câinii evaluați. În plus, mulți câini a căror hrană a fost schimbată, de exemplu cu o dietă hipoalergenică sau cu o dietă cu o singură sursă de proteine și carbohidrați, au prezentat o reducere a frecvenței DP. Aceste rezultate sugerează că posibila cauză ar fi o alergie sau o intoleranță alimentară subiacentă. Studiul a mai precizat de asemenea constatări empirice raportate de crescătorii și proprietarii câinilor Border Terrier afectați privind reducerea tulburărilor motorii după trecerea la o dietă fără gluten.
Într-un alt studiu de mici dimensiuni, au fost selectați 6 Border Terrier cu DP și s-a administrat o dietă strictă de excludere timp de 9 luni, utilizând o formulă de hrană, dietă veterinară cu un număr limitat de componente hidrolizate care păreau să fie fără gluten. Acest lucru a dus la o reducere semnificativă a frecvenței episoadelor de DP la proprietarii care au respectat dieta, precum și la scăderea concentrațiilor serice de anticorpi AG și anti-tTG la câinii respectivi 13. În pofida dimensiunii reduse a eșantionului, studiul a demonstrat un răspuns pozitiv al câinilor afectați la o dietă fără gluten.
În cadrul unui studiu de monitorizare, cercetătorii au categorisit câinii Border Terrieri participanți în patru grupuri în funcție de diagnosticul clinic, cu scopul de a determina profilul serologic al câinilor cu DP 14. Pe lângă grupul de câini sănătoși, grupul de câini cu suspiciune de DP și câinii cu suspiciune de epilepsie idiopatică, ceilalți participanți la studiu au format un al patrulea grup, și anume câini cu diagnostice clinice ambigue sau cu afecțiuni non-neurologice. Niciunul dintre câinii incluși în studiu nu a urmat o dietă fără gluten. Autorii au constatat că nu toți câinii Border Terrier cu suspiciune de DP au prezentat valori crescute ale markerilor serologici, respectiv anticorpi anti-tTG și AG. În plus, s-au observat concentrații crescute de markeri serologici și la câinii fără semne clinice de DP. La fel ca în cazul oamenilor cu tulburări legate de gluten, și la câinii Border Terrier concentrațiile ridicate ale markerilor serologici par să fie asociate cu un spectru larg de semne clinice, însă testele serologice de acest tip par să aibă o specificitate ridicată pentru diagnosticul dischineziei paroxistice sensibile la gluten la această rasă 14. Deși valoarea de diagnosticare a markerilor serologici poate scădea atunci când câinii afectați trec la o dietă fără gluten, pentru investigarea DP la câinii Border Terrier ar putea fi utilă combinarea testelor de determinare a markerilor serologici cu instrumente diagnostice pentru excluderea cauzelor extra- și intracraniene.
Chih-Fan Chiang
În prezent, nu există date epidemiologice privind tulburările legate de gluten în populația canină generală. Sunt de asemenea necesare cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine fenotipul și patogeneza acestor tulburări. În pofida acestor lacune, câinii care aparțin anumitor rase și care prezintă semne clinice și un istoric alimentar compatibil cu tulburările legate de gluten pot beneficia totuși de intervenții nutriționale conform datelor disponibile.
Atunci când se suspectează o afecțiune legată de gluten, scopul este de a asigura o dietă completă și echilibrată, utilizând o formulă cu ingrediente fără gluten care să fie adecvată pentru stadiul de viață al câinelui, să amelioreze semnele clinice și să furnizeze un aport caloric suficient pentru a ajuta la obținerea sau menținerea greutății corporale optime. În Statele Unite, Food & Drug Administration (FDA) impune etichetarea corespunzătoare a alimentelor ca fiind „fără gluten”, astfel încât persoanele cu tulburări legate de gluten să poată menține o dietă sănătoasă prin selecția atentă a produselor 15. Dincolo de caracterul convenabil al acestor reglementări, trebuie menționat că excluderea intenționată a anumitor componente alimentare poate duce uneori la deficite nutriționale, cum ar fi fibre alimentare și zinc, și se recomandă consultarea unui specialist pentru a asigura o dietă completă și echilibrată 16. În medicina veterinară deficiențele nutriționale au fost raportate în cazul dietelor gătite în casă de către nespecialiști 17. Chiar dacă este posibil ca un medic veterinar specializat în nutriție să furnizeze o formulă completă și echilibrată pentru o dietă personalizată gătită în casă, administrarea unei astfel de diete nu este întotdeauna fezabilă din cauza eforturilor și resurselor pe care le necesită 18. Din fericire, acum există pe piață o mare varietate de formule de hrană concepute pentru a îndeplini cerințele nutriționale ale câinilor ținând cont de vârstă, stil de viață și afecțiuni medicale, iar proprietarii pot explora, sub îndrumarea medicului veterinar, opțiunea cea mai potrivită pentru dieta câinelui lor (Figura 5). Poate fi avută în vedere orice dietă fără gluten comercializată de către un producător cu o bună reputație, iar o listă de verificare WSAVA ajută de asemenea la evaluarea formulelor de hrană și producătorilor de hrană pentru animale de companie 19.
Figura 5. Alegerea unei diete fără gluten nu este întotdeauna ușoară, deoarece este posibil ca pe ambalaj să nu precizeze întotdeauna lista completă a ingredientelor. Prin urmare, se recomandă întotdeauna consultarea medicului veterinar.
© Shutterstock
Deoarece în prezent nu există reglementări stabilite de organisme competente (precum AAFCO, Asociația Americană pentru Controlul Hranei Animalelor) în ceea ce privește mențiunile incluse în etichetarea formulelor fără gluten, pentru a determina dacă o anumită hrană din comerț este fără gluten trebuie analizată cu atenție lista de ingrediente de pe ambalaj, dar chiar și această evaluare poate să se bazeze doar pe presupuneri, deoarece controlul calității hranei pentru animale de companie diferă de la un producător la altul 20. Un studiu a constatat că unele formule de hrană fără prescripție medicală, comercializate ca având „ingrediente limitate” conțineau de fapt proteine animale care nu erau precizate pe eticheta ambalajului 21. Deși acest studiu are anumite limitări, cum ar fi eterogenitatea loturilor și rezultatele fals pozitive obținute în astfel de teste sensibile, aceste constatări indică posibilitatea contaminării încrucișate în procesul de producție, ceea ce face ca formulele de hrană cu ingrediente limitate comercializate fără prescripție medicală să nu fie opțiunea ideală pentru dietele de excludere. În opinia autorului, o alegere adecvată pentru astfel de teste de excludere constă într-o dietă veterinară terapeutică care oferă o formulă cu număr limitat de ingrediente fără gluten, de la un producător cu experiență care asigură un control excelent al calității. Opțiunile disponibile includ multe diete concepute pentru a trata reacțiile alimentare adverse sau formulele hipoalergenice concepute pentru a trata alergiile alimentare cu manifestări dermatologice.
Trebuie reținut faptul că formulele de hrană disponibile în comerț variază semnificativ din multe puncte de vedere, inclusiv metodele de producție și profilul nutrițional. Pentru a evita neînțelegerile, atunci când medicul veterinar recomandă o dietă, trebuie să furnizeze clientului denumirea producătorului și a produsului, tipul de hrană (umedă sau uscată) și cantitatea care trebuie consumată zilnic. În funcție de simptomele clinice, de organele implicate și de răspunsul pacientului, un test de excludere cu dietă poate să dureze de la 1 – 2 săptămâni în cazul simptomelor gastrointestinale și până la 12 săptămâni în cazul simptomele dermatologice. În mod ideal, testul de excludere ar trebui urmat de teste de provocare pentru a evalua răspunsul pacientului la anumite ingrediente suspectate de asociere cu simptomele clinice. Astfel de teste contribuie la confirmarea diagnosticului de tulburare legată de gluten și indică necesitatea inițierii unei diete fără gluten și a monitorizării pe toată durata vieții pentru câinii afectați.
În cele din urmă, deși semnele clinice ale tulburărilor legate de gluten au fost documentate până în prezent doar la câinii Border Terrier și Setter Irlandez, dietele fără gluten sunt uneori solicitate de clienți din cauza propriilor reacții adverse la gluten, care uneori pot pune viața în pericol în cazul pacienților vulnerabili. În astfel de circumstanțe, solicitarea trebuie tratată cu seriozitate, acordând atenția cuvenită identificării unui plan nutrițional adecvat câinelui respectiv.
Tulburările legate de gluten au fost raportate atât la oameni, cât și la câini, și pot fi controlate prin excluderea atentă a glutenului din alimentație. Deși prevalența și patogeneza tulburărilor legate de gluten la câini nu au fost clarificate încă, răspunsul pozitiv observat la animalele afectate justifică intervenția nutrițională promptă, acolo unde este cazul. Deoarece glutenul a devenit un subiect foarte important de discuție în nutriția umană și canină, medicii veterinari trebuie să aibă o bază de cunoștințe solidă în acest sens pentru a putea sfătui cât mai bine proprietarii de animale de companie în ceea ce privește necesitatea de a modifica sau nu dieta câinelui lor și momentul potrivit pentru a face acest lucru.
Osborne TB. The vegetable proteins. 2nd ed. London (UK): Longmans, Green and Co, 1924.
Biesiekierski JR. What is gluten? J. Gastroenterol. Hepatol. 2017;32:78-81.
Sapone A, Bai JC, Ciacci C, et al. Spectrum of gluten-related disorders: consensus on new nomenclature and classification. BMC Med. 2012;10:13.
Lammers KM, Lu R, Brownley J, et al. Gliadin induces an increase in intestinal permeability and zonulin release by binding to the chemokine receptor CXCR3. Gastroenterol. 2008;135:194-204.
Dieterich W, Ehnis T, Bauer M, et al. Identification of tissue transglutaminase as the autoantigen of celiac disease. Nat. Med. 1997;3:797-801.
Taraghikhah N, Ashtari S, Asri N, et al. An updated overview of spectrum of gluten-related disorders: clinical and diagnostic aspects. BMC Gastroenterol. 2020;20:258.
Batt RM, Carter MW, McLean L. Morphological and biochemical studies of a naturally occurring enteropathy in the Irish setter dog: a comparison with celiac disease in man. Res. Vet. Sci. 1984;37:339-346.
Hall EJ, Batt RM. Dietary modulation of gluten sensitivity in a naturally occurring enteropathy of Irish setter dogs. Gut. 1992;33:198-205.
Hall EJ, Carter SD, Barnes A, et al. Immune responses to dietary antigens in gluten-sensitive enteropathy of Irish setters. Res. Vet. Sci. 1992;53:293-299.
Lowrie M, Garosi L. Classification of involuntary movements in dogs: paroxysmal dyskinesias. Vet. J. 2017;220:65-71.
Gill JL, Tsai KL, Krey C, et al. A canine BCAN microdeletion associated with episodic falling syndrome. Neurobiol. Dis. 2012;45:130-136.
Black V, Garosi L, Lowrie M, et al. Phenotypic characterization of canine epileptoid cramping syndrome in the Border terrier. J. Small Anim. Pract. 2014;55:102-107.
Lowrie M, Garden OA, Hadjivassiliou M, et al. The clinical and serological effect of a gluten-free diet in Border terriers with epileptoid cramping syndrome. J. Vet. Intern. Med. 2015;29:1564-1568.
Lowrie M, Garden OA, Hadjivassiliou M, et al. Characterization of paroxysmal gluten-sensitive dyskinesia in Border terriers using serological markers. J. Vet. Intern. Med. 2018;32:775-781.
US Food & Drug Administration. Gluten and food labeling. Available at: https://www.fda.gov/food/nutrition-education-resources-materials/gluten-and-food-labeling. Accessed August 8, 2022.
Vici G, Belli L, Biondi M, et al. Gluten free diet and nutrient deficiencies: a review. Clin. Nutr. 2016;35:1236-1241.
Stockman J, Fascetti AJ, Kass PH, et al. Evaluation of recipes of home-prepared maintenance diets for dogs. J. Am. Vet. Med. Assoc. 2013;242:1500-1505.
Johnson LN, Linder DE, Heinze CR, et al. Evaluation of owner experiences and adherence to home-cooked diet recipes for dogs. J. Small Anim. Pract. 2016;57:23-27.
WSAVA Global Nutrition Committee: guidelines on selecting pet foods. Available at: https://wsava.org/wp-content/uploads/2021/04/Selecting-a-pet-food-for-your-pet-updated-2021_WSAVA-Global-Nutrition-Toolkit.pdf. Accessed July 8, 2022.
Olivry T, Mueller RS. Critically appraised topic on adverse food reactions of companion animals (5): discrepancies between ingredients and labeling in commercial pet foods. BMC Vet. Res. 2018;14:24.
Fossati LA, Larsen JA, Villaverde C, et al. Determination of mammalian DNA in commercial canine diets with uncommon and limited ingredients. Vet. Med. Sci. 2019;5:30-38.
Chih-Fan Chiang
Chih-Fan Chiang a absolvit studiile de medicină veterinară la Școala de Medicină Veterinară a Universității Naționale din Taiwan. A urmat apoi un stagiu de rezidențiat la Spitalul Universitar Veterinar al Universității Davis din California Citiți mai mult
Este suficientă oare o simplă „consultație de 10 minute” în cazul prezentării unei pisici cu constipație? Nicidecum, spune Jonathan Lidbury, prezentând totodată o abordare structurată și atentă a tuturor acestor cazuri.
Infecția cu Giardia se se diagnostichează frecvent la câini, însă în pot să apară adesea semne de întrebare atunci când medicii trebuie să decidă dacă aceasta este o constatare semnificativă și să aleagă strategia terapeutică optimă într-o situație dată. Acest articol își propune să ofere câteva răspunsuri la aceste întrebări.
Este din ce în ce mai evident faptul că un microbiom intestinal disfuncțional poate fi cauza multor tulburări gastrointestinale...
Insuficiența pancreatică exocrină felină este mai frecventă decât se crede în general; acest articol oferă sugestii pentru diagnosticarea și tratarea cu succes a acestei afecțiuni.
