Revista cu subiecte științifice și medicale internaționale pentru experți ai sănătății animalelor de companie
Veterinary Focus

Numărul revistei 25.3 Alte științifice

Evaluarea durerii la câini: Scala Glasgow de evaluare a durerii

Publicat la data 04/08/2023

Articol semnat de Jacqueline Reid

Disponibilă și în alte limbi Français , Deutsch , Italiano , Español , English , ภาษาไทย și Українська

Durerea este o experiență emoțională individuală neplăcută. Se pot identifica 3 dimensiuni ale durerii: Senzorială – discriminativă (localizare, intensitate, calitate, durată); Afectivă – motivațională (descrie neplăcerea – cum ne simțim din cauza durerii); Cognitivă – evaluativă (influența activităților cognitive asupra experienței durerii).

Evaluarea durerii la câini: Scala Glasgow de evaluare a durerii

Durerea este o experiență emoțională  individuală neplăcută. Se pot identifica 3 dimensiuni ale durerii 1:

  • Senzorială – discriminativă (localizare, intensitate, calitate, durată).
  • Afectivă – motivațională (descrie neplăcerea – cum ne simțim din cauza durerii).
  • Cognitivă – evaluativă (influența activităților cognitive asupra experienței durerii).

Percepția conștientă a durerii este produsul final al unui sistem neurologic complex de procesare a informațiilor, care rezultă din interacțiunea căilor de facilitare și a celor de inhibiție ale sistemului nervos central și periferic. Durerea „fiziologică” adaptativă (de exemplu, lovirea degetului de la picior) îndeplinește rolul vital de modificare rapidă a comportamentului pentru a preveni sau atenua rănirea și mai gravă, în timp ce durerea „clinică” dezadaptativă reprezintă o disfuncție în transmiterea neurologică și nu are niciun scop fiziologic. Dacă nu este controlată corespunzător, durerea acută provoacă disconfort și suferință, precum și alte consecințe nedorite care pot întârzia sau afecta recuperarea. Durerea postoperatorie necontrolată poate prelungi procesul de vindecare, poate crește morbiditatea și implică un risc sporit de apariție a durerii cronice persistente, care este foarte dificil de tratat, așadar se aplică principiul „este mai bine să prevenim decât să tratăm”. Un management eficient al durerii trebuie să includă și o evaluare adecvată a durerii, efectuată în mod repetat și de rutină pe parcursul întregii perioade postoperatorii, precum și înainte și după administrarea analgezicelor pentru a determina eficacitatea acestora.

Formularul simplificat al Scalei Glasgow de evaluare a durerii (Glasgow Composite Measure Pain Scale, CMPS-SF) a fost dezvoltat cu scopul de a oferi un instrument practic care să asiste în procesul decizional în cazul câinilor cu durere acută și poate fi aplicat în mod rapid și fiabil în context clinic. Este un chestionar tip grilă cu 30 de caracteristici descriptive, opțiunile fiind grupate în 6 categorii comportamentale, inclusiv mobilitatea. În cadrul fiecărei categorii,  fiecărei caracteristici descriptive îi este asociat un punctaj în funcție de gravitatea durerii, iar persoana care efectuează evaluarea selectează descrierea care corespunde cel mai bine comportamentului  sau stării generale a câinelui. Este important să se respecte procedura de evaluare așa cum este indicată pe verso.

Scorul durerii reprezintă suma punctajelor din fiecare categorie, punctajul maxim fiind de 24 de puncte (sau 20 dacă nu este posibilă evaluarea mobilității). Scorul total este un indicator util al necesității de a administra analgezice; pragul recomandat pentru intervenția analgezică este 6/24 (sau 5/20). Trebuie precizat faptul că această scală de evaluare trebuie aplicată doar atunci când câinele este pe deplin conștient și capabil să se deplaseze fără ajutor (exceptând cazurile în care acest lucru este contraindicat), așadar în mod tipic ar fi necesară o perioadă de așteptare de 2 ore după extubarea endotraheală înainte de a începe evaluarea, însă fiecare caz trebuie gestionat în funcție de circumstanțele individuale. Deoarece protocolul implică palparea zonei din jurul plăgii chirurgicale și evaluarea mobilității (cu excepția cazului în care acest lucru contraindicat), se recomandă  să se repete la intervale de maxim 1 oră la începutul perioadei postoperatorii pentru a evita stresul inutil al pacientului și pentru a limita efectul negativ pe care perturbările frecvente l-ar putea avea asupra evaluărilor ulterioare. 

Protocolul recomandat pentru evaluarea postoperatorie a câinilor utilizând CMPS-SF este următorul:

  • Câinele se evaluează după ce și-a revenit suficient după anestezie (deoarece scorul poate fi afectat de efectul rezidual al sedativelor și anestezicelor).
  • Dacă scorul este mai mare de 5/20 sau 6/24, se va lua în considerare administrarea de analgezice.
  • Se va  aloca suficient timp pentru ca analgezicele să își facă efectul și se va reevalua după 1 oră; dacă scorul a scăzut sub pragul de intervenție, evaluarea se va repeta după alte 2 ore, iar în caz contrar se va lua în considerare suplimentarea analgezicelor.
  • Ulterior, evaluarea se va efectua la intervale de 3-4 ore sau mai des, după caz (în funcție de gravitatea intervenției chirurgicale și de clasa de medicamente / calea de administrare / durata de acțiune preconizată a medicației analgezice) și după fiecare administrare de analgezic.
  • Această scală are rolul de a servi ca instrument suplimentar în evaluarea clinică și decizia de a nu administra analgezice nu trebuie să se bazeze exclusiv pe aceste scoruri.
FORMULARUL SIMPLIFICAT AL SCALEI GLASGOW DE EVALUARE A DURERII (GLASGOW COMPOSITE MEASURE PAIN SCALE)

Referințe

  1. Melzack R, Casey KL. Sensory, motivational and central control determinants of chronic pain: A new conceptual model. In: Kenshalo, DL (ed). The Skin Senses. Springfield, Illinois. Thomas;1968;423-443.
Jacqueline Reid

Jacqueline Reid

Jacqueline Reid, NewMetrica, Glasgow, Scotland Citiți mai mult