Nutriția pisicii cu diabet

Introducere

Diabetul zaharat este probabil cea mai frecventă endocrinopatie felină, iar diabetul de tip 2 este mult mai frecvent decât cel de tip 1, fiind diagnosticat la până la 95% dintre toate pisicile diabetice. Fiecare nou pacient felin cu diabet reprezintă o provocare atât pentru medicul veterinar, cât și pentru nutriționist, deoarece trebuie luați în considerare mulți factori diferiți, obiectivul principal urmărit fiind de a obține valori normale ale glicemiei și de a îmbunătăți în același timp calitatea vieții și speranța de viață a pacientului.

Pe lângă inițierea unui tratament medical corect (cu insulină cu acțiune prelungită), este necesară adaptarea regimului alimentar și a gestionării generale a pacientului felin, atât pentru a reduce doza de insulină (sau, în mod ideal, chiar pentru a elimina în cele din urmă necesitatea acesteia), cât și pentru a ajuta pisica să ajungă la greutatea corporală optimă. Toate aceste modificări trebuie puse în aplicare ținând cont de capacitățile proprietarului și de preferințele pisicii; în caz contrar, este puțin probabil ca indicațiile propuse să fie respectate cu succes. În acest articol îmi propun să ofer câteva sugestii în calitate de medic veterinar practician și nutriționist certificat, cu mulți ani de experiență cu astfel de pacienți, în speranța că vă vor ajuta să abordați cu mai multă încredere aceste cazuri.

Obezitatea și nutriția

Multe pisici cu diabet zaharat de tip 2 suferă de obezitate ușoară până la severă (Figura 1). Prin urmare, sunt necesare modificări nutriționale și înlocuirea hranei cu o dietă concepută special pentru pierderea în greutate. Pe de altă parte, este important ca pierderea în greutate să se realizeze în mod controlat, pentru a nu compromite sănătatea pisicii, asigurând totodată limitarea încărcăturii glicemice. În mod tipic, aceste diete au un aport energetic scăzut, un conținut ridicat de fibre și proteine și un conținut scăzut de carbohidrați solubili; în plus, hrana ar trebui să fie îmbogățită cu antioxidanți și L-carnitină. O dietă cu aport energetic scăzut permite totodată proprietarului să ofere un volum mai mare de hrană, ceea ce ajută la menținerea senzației de sațietate între mese; nivelul crescut de fibre insolubile contribuie de asemenea la acest lucru. Fracția de fibre solubile din hrană încetinește absorbția nutrienților, ceea ce contribuie la controlul încărcăturii glicemice. Conținutul ridicat de proteine este necesar pentru a evita degradarea musculară în urma restricției aportului caloric; se obține un efect sinergic cu creșterea nivelului de activitate (a se vedea mai jos), contribuind împreună la dezvoltarea masei musculare. Antioxidanții contracarează efectele negative ale inflamației cronice asociate diabetului, iar L-carnitina ajută celulele să utilizeze grăsimile, în locul glucozei, ca sursă de energie.

Alegerea între hrana uscată și cea umedă trebuie făcută în urma consultării cu proprietarul și trebuie să țină cont de preferințele și obiceiurile alimentare ale pisicii înainte de diagnostic. În general, hrana umedă este o opțiune mai bună din punctul de vedere al obținerii senzației de sațietate; prin urmare, dacă pisica nu agreează hrana la plic sau sub formă de pateu, o soluție potrivită ar fi hidratarea crochetelor. Un alt avantaj al consumului de crochete hidratate sau de hrană umedă este faptul că acesta susține îmbunătățirea sănătății tractului urinar, în condițiile în care cistita recurentă este o comorbiditate frecventă la pisicile diabetice și/sau obeze. Totuși, cel mai important este să se asigure un aport consecvent și controlat de hrană (ceea ce la unele pisici se poate realiza doar cu hrană uscată).

Cantitatea de hrană zilnică trebuie calculată pe baza estimării greutății corporale ideale a pisicii și, ca punct de pornire, ar trebui să se urmărească un aport energetic de 293 kJ pe kg de greutate corporală. În mod ideal, consumând noua dietă pisica ar trebui să piardă între 0,5 și 2,0% din greutatea corporală pe săptămână. Prin urmare, fiecare consult de monitorizare trebuie să includă evaluarea greutății corporale (Figura 2) și, dacă este necesar, porțiile vor fi adaptate în funcție de evoluția pierderii în greutate.

Programul de hrănire

Un alt factor esențial în gestionarea acestor pacienți este monitorizarea meselor, iar programul de hrănire trebuie adaptat pentru a corespunde injecțiilor cu insulină. În practică, acest lucru înseamnă că ar trebui oferite două mese mai mari (2 x 30% din porția zilnică) la intervale de 12 ore înainte de fiecare injecție cu insulină, iar cantitatea rămasă din rația zilnică se poate administra între timp în porții mai mici.

În cazul în care pacientul consumă numai hrană umedă, programul proprietarului va determina orele de masă, deoarece hrana umedă trebuie oferită întotdeauna în stare proaspătă. În cazul în care pisica mănâncă hrană uscată, este necesară investiția într-un dispozitiv de hrănire automată (sau mai multe). Aceste dispozitive oferă pisicii posibilitatea de a consuma mai multe mese mici pe parcursul zilei, ceea ce corespunde comportamentului său natural de hrănire (Figura 3). Dacă se utilizează mai multe automate de hrană, pisica va fi mai activă, deoarece va trebui să se deplaseze de la un dispozitiv la altul, ceea ce este un avantaj. Este important însă ca programul să fie schimbat zilnic, astfel încât pisica să nu știe în ce moment se va deschide fiecare automat de hrană. Dacă programul nu este modificat, pisica va aștepta pur și simplu în fața dozatorului, deoarece știe că urmează să se deschidă.

Stimularea activității fizice

Așa cum s-a menționat anterior, este necesar ca acești pacienți să fie stimulați să aibă mai multă activitate fizică. În multe cazuri, nivelul de activitate fizică poate fi îmbunătățit prin simpla modificare a modului de hrănire, iar mai jos sunt oferite câteva opțiuni în acest sens.

• Proprietarul ar trebui sfătuit să nu își hrănească pisica la nivelul solului, ci mai degrabă în locuri aflate la înălțime, astfel încât pisica să fie nevoită să sară pentru a ajunge la hrană (Figura 4). Pe de altă parte, trebuie ținut cont de capacitatea fizică a pisicii de a sări. Este bine ca aceste aspecte să fie discutate cu proprietarul și, dacă este necesar, locul ales pentru hrănire ar putea fi schimbat pe măsură ce pisica pierde în greutate. Cu cât pisica pierde mai mult în greutate, cu atât ar trebui crescută dificultatea de a ajunge la hrană.
• Proprietarii pot fi încurajați să distribuie hrana în tot spațiul / în care pisica locuiește, mai degrabă decât să ofere un singur recipient cu hrană. Acest lucru este ușor de realizat indiferent dacă se utilizează hrană uscată sau umedă.
• Se recomandă proprietarilor să utilizeze jucării care distribuie hrană, astfel încât pisica să fie nevoită să consume mai multă energie pentru a se hrăni (Figura 5).
• Mediul de viață al pisicii ar trebui optimizat în orice mod posibil pentru a încuraja pisica să exploreze în mod activ spațiul înconjurător, ceea ce oferă atât stimulare mentală, cât și fizică (Figura 6).

Pe scurt, în cazul oricărei pisici cu diabet de tip 2 se impune revizuirea regimului alimentar și, dacă este necesar, se va prescrie o dietă special concepută pentru a susține o pierdere în greutate sănătoasă, pentru a facilita controlul glicemic și pentru a reduce timpul necesar pentru obținerea valorilor normale ale glicemiei. Toate acestea, împreună cu modificări simple aduse stilului și mediului de viață al pisicii, vor îmbunătăți calitatea vieții animalului și vor susținepierderea în greutate dorită.